Muntenia News | Homepage

Strada intră în politică!

👤Scris de Alexandru Stan 🕔03.Apr 2017 Citit de 399 ori Sursa: LIBERINTELEORMAN

Distribuie

Vineri, 24 martie 2017, s-au făcut paşi importanţi în vederea apariţiei în scena politică din România a unei noi formaţiuni născută din rândul protestatarilor, prin înregistrarea numelui şi a siglei, urmând ca, în scurt timp, actele să fie depuse la Tribunal. Denumirea acestei formaţiuni este ALIANŢA POLITICĂ STRADA, iar membrii săi fondatori sunt câţiva dintre cei mulţi care au participat, zi de zi, la protestele străzii.

Grupul nostru de iniţiativă, al ALIANŢEI POLITICE STRADA, are în componenţă doar persoane care nu au făcut până acum politică. Participanţi, încă din 1989, la toate protestele din România, cei ce au iniţiat această mişcare – Alexandra Otilia Tudoran, Fieger Săvulescu, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Şontea, Marin Oprea(diaspora), Lucian Piucă şi Gabriel Florin Haromszeki – au decis ca grupul iniţial, cu denumirea de PARTIDUL MIŞCAREA NAŢIONALĂ REZIST, ce are foarte mulţi susţinători, să se transforme în ALIANŢA POLITICĂ STRADA.

Noi, cei din Grupul de iniţiativă, am considerat că simbolul #rezist aparţine doar Străzii, nu unui partid sau altul. Nu s-a dorit confiscarea acestui simbol la care toţi au aderat, indiferent de opţiunile lor politice sau civice.

Vor urma şi alte comunicate de presă, precum şi mesajele noastre adresate tuturor celor care vor dori să adere la o grupare politică iniţiată de oameni obişnuiţi, ca şi ei.

Ne puteţi găsi la https://www.facebook.com/groups/833154646825411/.

Grupul de iniţiativă al ALIANŢEI POLITICE STRADA

Articole Similare

Post cu dedicație la Primăria Alexandria. Directorul Transloc, Mihaela Radu, își trimite fiica pe postul de consilier în achiziții?

DistribuieCarmen Dumitrescu La Primăria Alexandria se întâmplă în fiecare zi lucruri interesante. Din păcate, nu le

PNL Teleorman și-a luat președintele înapoi

DistribuieMonica Vasilescu Multe cârcoteli s-au consumat pe seama alegerii conducerii PNL Teleorman și nenumărate nemulțumiri au

Comisia Europeană și Factual încearcă să reabiliteze adevărul în „epoca post-adevăr”. Cum ne protejăm de știrile false, de dezinformare…

DistribuieCarmen Dumitrescu Într-o vreme în care internetul face regulile jocului, e foarte greu pentru consumatorul de

Seară de dialoguri la Alexandria. Cotidianul & Fundația Alexandrion, despre presă și performanță în sport și business

DistribuieZiarul Cotidianul și Fundația Alexandrion continuă seria evenimentelor în țară, o serie de dialoguri care

Curtea Supremă a amânat, din nou, cauza lui Dragnea

DistribuieMonica Vasilescu Ieri, Liviu Dragnea s-a prezentat, din nou, la Înalta Curte de Casație și Justiție