Muntenia News | Homepage

Daniel Capra vrea sa faca un cadou de adio suporterilor si Primariei Ploiesti: „Ies din lumea fotbalului”

👤Scris de Gica Petrescu 🕔20.Mai 2016 Citit de 1.270 ori Sursa: MAX-MEDIA

Daniel Capra

Daniel CapraDaniel Capră,  finanţatorul echipei din Ploieşti,  a anunţat printr-un comunicat postat pe site-ul clubului că va renunţa la conducerea echipei imediat după finalul sezonului, indiferent dacă FC Petrolul va retrograda sau nu.

”Vreau să le mulţumesc jucătorilor şi membrilor staffului tehnic pentru faptul că au înţeles situaţia dificilă pe care clubul o traversează în ultimele luni şi s-au comportat ca adevăraţi profesionişti. Am un mare respect pentru ceea ce reuşesc ei să facă în condiţiile date, şi-au dovedit caracterul şi sunt convins că vor lupta până la final şi vor reuşi să salveze echipa de la retrogradare.

În ceea ce mă priveşte, sunt hotărât ca, la finalul acestui campionat, să mă retrag de la conducerea clubului şi să ies din lumea fotbalului, indiferent de ceea ce se va întâmpla în aceste ultime trei etape. Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, renunţ la pachetul de acţiuni şi sper ca, de această dată, să se găsească oameni sau grupuri de investitori care să vină cu soluţii concrete şi nu cu scrisori care să rămână doar la stadiul de intenţie. Nu lui Daniel Capră trebuie să-i demonstreze că sunt capabili să susţină acest club, ci trebuie să convingă Administratorul Judiciar şi, mai departe, Comitetul Creditorilor, atâta vreme cât este ştiut faptul că societatea noastră se află în insolvenţă.

Închei prin a-mi exprima, încă o dată, recunoştinţa faţă de toţi cei care au rămas alături de Petrolul Ploieşti, şi mă refer aici atât la cei implicaţi efectiv în activitatea clubului cât şi la cei care au continuat să ne susţină din exterior, şi sunt convins că tradiţia celei mai iubite echipe a oraşului va fi dusă mai departe”, a precizat Daniel Capră, conform site-ului oficial al clubului Petrolul.

Articole Similare

Prahova: Care este singura competitie in care politistii se vor duela cu angajatii Penitenciarului Ploiesti

Prahova: Care este singura competitie in care politistii se vor duela cu angajatii Penitenciarului Ploiesti

A început Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice (CFIP) din județul Prahova, o competiție destinată echipelor

Hipodromul din Ploiesti nu poate gazdui curse oficiale de trap. Vezi care este motivul

Hipodromul din Ploiesti nu poate gazdui curse oficiale de trap. Vezi care este motivul

Hipodromul din Ploieşti, reabilitat din fonduri europene şi de la bugetul local, poate fi folosit

Jocurile Marii Negre se desfasoara la… Busteni. Intra si vezi ce o sa poti vedea intre 7 – 9 octombrie

Jocurile Marii Negre se desfasoara la… Busteni. Intra si vezi ce o sa poti vedea intre 7 – 9 octombrie

O foarte apreciată şi captivantă manifestare sportivă – Jocurile Mării Negre pentru Veterani – se

Echipa de gimnastica ritmica de la CSM Ploiesti a luat locul II la Campionatul National

Echipa de gimnastica ritmica de la CSM Ploiesti a luat locul II la Campionatul National

Echipa de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, alcătuită din Denisa Stoian, Livia

FC Petrolul: Fanii au infiintat Uniunea Suporterilor Petrolisti si incearca sa vorbeasca pe o singura voce

Liderii diferitelor grupări care susțin echipa FC Petrolul au făcut, recent, un gest care le