Muntenia News | Homepage

Roberta Anastase: ”Doamna ministru, aveti o bula din care respirati aer curat cand stati la Ploiesti?”

👤Scris de Gica Petrescu 🕔03.Mai 2017 Citit de 238 ori Sursa: MAX-MEDIA

Roberta Anastase parlament

Roberta Anastase parlament

COMUNICAT

Deputatul Roberta Anastase a atras atenția din nou Ministerului Mediului asupra pericolului pe care îl reprezintă poluarea pentru sănătatea și calitatea vieții locuitorilor municipiului Ploiești. Doamna deputat i-a solicitat noului ministru al Mediului, ploieșteanca Grațiela Gavrilescu – aflată la al doilea mandat în fruntea ministerului, să ia toate măsurile care se impun pentru ca instituția să nu mai ignore această problemă.

”Mi-aș fi dorit, sincer vă spun, să nu fie nevoie să vin astăzi, în fața dumneavoastră, pentru a face apel la doamna ministru Grațiela Gavrilescu să își facă treaba. Și asta dintr-o rațiune relativ simplă: doamna ministru este ploieșteancă, locuiește în Ploiești și mi-e greu să cred că are o bulă din care respiră aer curat în acest oraș”, a subliniat deputatul Anastase în declarația politică susținută astăzi. Vă prezentăm textul complet al declarației. Înregistrarea intervenției poate fi vizionată pe pagina de facebook a parlamentarului accesând link-ul: https://www.facebook.com/RobertaAlmaAnastase/

” Mulțumesc Domnule Președinte

Dragi colegi,

Acum mai bine de o lună de zile veneam în fața dumneavoastră pentru a atrage atenția asupra unei situații extrem de grave cu care se confruntă ploieștenii. Este vorba despre poluarea accentuată care nu durează de puțin timp ci chiar de ani de zile.

De atunci și până acum s-a petrecut un singur eveniment notabil. A fost schimbat ministrul mediului la care făceam atunci apel în declarația politică, cerându-i sprijinul pentru a-și implica instituțiile subordonate în rezolvarea problemei poluării din Ploiești. Domnul Daniel Constantin a fost înlocuit cu o ploieșteancă, cu doamna Grațiela Gavrilescu, aflată la cel de-al doilea mandat în fruntea Ministerului Mediului.

În Ploiești, în toată această perioadă, avem toate semnalele că poluarea a crescut în intensitate.

Aproape că nu este zi în care ploieștenii să nu apeleze la dispeceratul primăriei, să nu sune la numărul de urgență 112 sau la Garda de Mediu reclamând mirosuri puternice de compuși chimici. De asemenea nu este zi în care să nu apară în presa prahoveană articole despre depășirile pragurilor maxime admise la noxe precum benzen, toluen, sau despre mirosul puternic de sulf.

Ca parlamentar de Ploiești nu există zi în care să nu primesc în audiență oameni care să îmi spună, nici mai mult nici mai puțin, decât că le este realmente teamă să mai lase geamurile deschise din cauza mirosurilor extrem de puternice.

Mi-aș fi dorit, sincer vă spun, să nu fie nevoie să vin astăzi, în fața dumneavoastră, pentru a face apel la doamna ministru Grațiela Gavrilescu să își facă treaba. Și asta dintr-o rațiune relativ simplă: doamna ministru este ploieșteancă, locuiește în Ploiești și mi-e greu să cred că are o bulă din care respiră aer curat în acest oraș.

Cu toate acestea, din păcate, până în acest moment nu a existat nicio reacție a dumneaei, în ceea ce privește o implicare clară a Ministerului Mediului în rezolvarea poluării din Ploiești. Din acest motiv dragi colegi, permiteți-mi în fața dumneavoastră, să vin și să îi solicit doamnei Ministru să-și pună la treaba instituțiile subordonate dumneaei pentru a încerca, împreună cu administrația locală, să diminuăm poluarea din Ploiești. Este o situație gravă și mai puțin o declarație politică.

Vă mulțumesc”

Departament Comunicare Birou Parlamentar

Roberta Alma Anastase

Articole Similare

Revenire spectaculoasa in Comisia Juridica din Senat: Faptele de coruptie nu se mai gratiaza!

Răsturnare de situație în Comisia Juridică din Senat: faptele de corupție nu se mai grațiază,

Presedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a anuntat pe cine il sprijina la conducerea partidului (VIDEO)

Președintele PNL Prahova și-a prezentat, luni, opțiunea în ceea ce privește candidații pentru funcția de

Ploiesti: Consilierii PSD propun achizitionarea salii de box de langa Upetrom

Ploiesti: Consilierii PSD propun achizitionarea salii de box de langa Upetrom

COMUNICAT Grupul consilierilor PSD solicită demararea procedurilor pentru achiziționarea Sălii de Box a municipiului Ploiești, sală

Iulian Dumitrescu: „Cei care alimenteaza teoria interventiei presedintelui Iohannis in competitia interna din PNL il desconsidera”

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a acordat un interviu în exclusivitate pentru max-media.ro, în care

A murit trezorierul PSD Ploiesti. Constantin Radan avea numai 69 de ani

Trezorierul organizației PSD Ploiești, Constantin Rădan, s-a stins din viață, miercuri, la doar 69 de