Muntenia News | Homepage

DNA Ploiesti lamureste povestile cu acuzatiile de intimidare, venite din partea Anei Maria Patru si Mihaelei Moraru Iorga

👤Scris de Georgiana Matei 🕔12.Oct 2017 Citit de 205 ori Sursa: MAX-MEDIA

lucian-onea-dna-ploiesti

lucian-onea-dna-ploiesti

COMUNICAT: 

REACȚIE MANIPULĂRI ÎN SPAȚIUL PUBLIC

În  ultimele zile, spațiul public a fost invadat de o serie de materiale jurnalistice menite să manipuleze opinia publică prin acreditarea ideii că, în cursul investigațiilor penale, procurorii anticorupție ar comite abuzuri și ar recurge la metode care încalcă procedurile judiciare.

De exemplu, s-au vehiculat cu insistență informații că, în mod abuziv, procurorii DNA ar audia persoane vârstnice ori ar încerca să intimideze persoanele suspecte de comiterea unor infracțiuni prin implicarea copiilor lor în procedura de citare. 

În unele cazuri, în media s-a recurs chiar la exploatarea emoțională a unor împrejurări construite pe informații false, care au prezentat drept acțiuni abuzive ale procurorilor o serie de proceduri reglementate clar de lege.

Față de aceste încercări de manipulare, DNA precizează următoarele:

Cu privire la dosarul nr. 345/P/2016 aflat la Structura Teritorială Ploiești – privind pe inculpata Pătru Ana Maria (mediatizat prin comunicatul nr. 920 din 27 septembrie 2017, postat la www.pna.ro)

  1.     Referitor la Simionescu Nicoliţa (persoană vârstnică, rudă a inculpatei  audiată ca martor)

Simionescu Nicoliţa a fost citată atât pentru a fi audiată în calitate de martor, cât şi pentru a participa la procedura de instituire a sechestrului asigurător, pe bunuri care apar ca fiind proprietatea sa (teren şi casă situate în oraş Voluntari, cartier Pipera, judeţul Ilfov) şi care fac obiectul infracţiunii de spălare a banilor în dosarul sus menționat.

Astfel, martora Simionescu Nicoliţa a fost chemată în faţa organelor judiciare pentru data de 04 octombrie 2017, prin emiterea şi transmiterea unei citaţii scrise la data de 28 septembrie 2017, existând dovada că aceasta a fost primită de martoră la data de 02 octombrie 2017.

În actuala reglementare, la art. 114 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, se prevede că „orice persoană citată în calitate de martor are obligaţia se a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o, la locul, ziua şi ora arătată în citaţie”.

Actualul Cod de procedură penală nu prevede însă și posibilitatea audierii martorului la domiciliu, aşa cum se prevedea în mod expres în Codul de procedură penală anterior, în vigoare până în anul 2014 (art. 86 alin. 3 rap. la art. 74 din Vechiul Cod de procedură penală).

Totodată, Codul de procedură penală este cel care prevede și procedura de urmat și în cazul persoanelor audiate care manifestă stări speciale.

Astfel, art. 106 alin. 1 spune că, ”dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic”.

Deşi a luat la cunoştinţă cu două zile înainte de data la care a fost chemată pentru a fi audiată şi avea timpul necesar, aceasta nu a formulat nicio cerere în cuprinsul căreia să atenționeze organele judiciare că se află în imposibilitatea de a se prezenta la audiere.

În schimb, la data de 04 octombrie 2017, prin intermediul avocatului, aceasta a formulat o cerere prin care solicita asistenţă medicală, în baza căreia organele judiciare au apelat la sprijinul unui echipaj medical, care a asigurat asistenţa medicală martorei pe tot parcursul procedurilor judiciare.

Pe parcursul realizării procedurilor, starea de sănătate a martorei Simionescu Nicoliţa a fost corespunzătoare, fapt constatat şi de echipajul medical care i-a acordat asistenţă.

Conform art. 117 al Codului de procedură penală, rudele apropiate au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor, acest drept fiindu-le comunicat de organul judiciar. Decizia aparține acestor persoane, întrucât  există posibilitatea ca ele să dorească să formuleze declaraţii, inclusiv în apărarea inculpaţilor. Martora Simionescu Nicoliţa nu a refuzat prezentarea la audiere. În acest context, în cauză, martorei i s-a dat posibilitatea să justifice sumele de bani cu care au fost achiziţionate bunurile imobile (terenul) ce reprezintă obiect al infracţiunilor de spălare de bani. Totuși aceasta a arătat, în prezența avocatului, că se va prevala de dreptul de a nu face declarații.

     2.      Referitor la presupusa citare a lui PĂTRU ANA MARIA prin intermediul fiului inculpatei

Procedura de citare a lui PĂTRU ANA MARIA (în prezent inculpată în dosar) s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 1 teza a II-a din Codul de Procedură penală, la posturile telefonice indicate de aceasta ca fiind cele la care poate fi contactată.

Procedura de citare nu s-a realizat prin intermediul fiului inculpatei, cum în mod neadevărat s-a susținut.

Mai mult, fiul inculpatei Ana Maria Pătru, Pătru Ştefan, major, a fost singurul care a apelat organele de urmărire penală după ce, iniţial, nimeni nu a răspuns la numerele de telefon indicate de inculpată, la care ofiţerii de poliţie iniţiaseră apeluri pentru contactarea acesteia.

De altfel,  art. 261 alin. 1 Cod de procedură penală precizează că, dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa. Citaţia, de asemenea, poate fi înmânată unui minor de peste 14 ani. Ulterior, după aproximativ 3 ore, de la momentul inițierii primelor apeluri de către organele judiciare, inculpata PĂTRU ANA MARIA a contactat ofiţerii de poliţie.

Totodată, inculpata a fost citată şi prin intermediul organelor de poliţie din localitatea Voluntari, județul Ilfov, acolo unde aceasta se prezintă periodic, conform programului de supraveghere stabilit în cadrul controlului judiciar dispus într-o altă cauză în care a fost trimisă în judecată. Acest fapt rezultă şi din procesul-verbal semnat de inculpată, aflat la dosarul cauzei.

Cu privire la dosarul nr. 157/P/2017 aflat la Structura Teritorială Ploiești – în care se efectuează acte de urmărire penală „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual:

Procedura de citare nu s-a realizat prin intermediul fiicei acesteia, procurorul neavând nicio discuţie pe această temă cu minora.

Procedura de citare a martorei Moraru-Iorga Mihaiela s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 257 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură penală.

În vederea realizării procedurii de citare, au fost identificate 11 posturi telefonice ale căror abonamente o au ca titulară pe martora Moraru-Iorga Mihaiela. Ca urmare, aceasta a fost apelată la 10 din cele 11 posturi telefonice. Nu a răspuns la aceste apeluri.

Apoi, o persoană care s-a prezentat a fi fiica martorei Moraru-Iorga Mihaiela a fost prima care a contactat organele de urmărire penală, apelând de pe unul din cele 10 posturi telefonice la care se inițiaseră apeluri pentru citarea martorei, după ce, inițial, nimeni nu a răspuns la numerele de telefon având-o ca titulară de abonament pe Moraru-Iorga Mihaiela. Procurorul însă nu a avut  nicio discuţie pe această temă cu minora. Prin urmare, procedura de citare nu s-a realizat prin intermediul fiicei acesteia. Procedura de citare s-a realizat personal cu martora Moraru-Iorga Mihaiela, care a apelat ulterior procurorul de pe unul din cele 10 numere la care se iniţiaseră apeluri.

FOTO: Lucian Onea, seful DNA PLOIESTI

Articole Similare

Politia cauta un prahovean care si-a pierdut portofelul in care avea bani, dar nu si acte de identitate

Politia cauta un prahovean care si-a pierdut portofelul in care avea bani, dar nu si acte de identitate

Luni, 16 octombrie a.c., la sediul Secției nr. 2 din cadrul Poliției Municipiului Ploiești s-au

Breaza: Explozia unei butelii a trimis la spital o mama si bebelusul sau de numai o luna

Breaza: Explozia unei butelii a trimis la spital o mama si bebelusul sau de numai o luna

Un eveniment nedorit s-a petrecut, marți dimineaţă, într-o locuinţă din orașul Breaza, aflată pe strada Ocinei. A

Accident rutier grav in Prahova, din cauza unui animal lasat liber (UPDATE)

Accident rutier grav in Prahova, din cauza unui animal lasat liber (UPDATE)

Joi seară, pe raza localității prahovene Mănești, un bărbat a avut parte de ghinionul vieții.

Prahova: Smecheria se plateste! Afla ce a patit un sofer, care nu a oprit la controlul Politiei Rutiere

Prahova: Smecheria se plateste! Afla ce a patit un sofer, care nu a oprit la controlul Politiei Rutiere

Polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, în timp ce acționau pe D.N.1, au

Bomba intr-un dosar DNA Ploiesti: Mita incasata de o directoare din ANAF ar fi ajuns si la Vasile Blaga

Bomba intr-un dosar DNA Ploiesti: Mita incasata de o directoare din ANAF ar fi ajuns si la Vasile Blaga

O parte din cei 1.000.000 de euro, primiţi cu titlu de mită de Ancuţa Anda Macovei, fost director IT