Muntenia News | Homepage

BUSINESS CLUB. Americanii pot aduce gaze in Europa cu vaporul. Cat va dura si ce vor in schimb?

👤Scris de Alexandru Stan 🕔27.Mar 2014 Citit de 376 ori Sursa: STIRI

America va ajuta Europa sa isi reduca sau chiar sa elimine dependenta fata de Gazprom. Presedintele Barack Obama a declarat, miercuri, la Bruxelles, ca vrea ca in locul gazelor rusesti, Uniunea Europeana sa importe gaze americane. Tehnic se poate. Nu e nevoie de un gazoduct peste Atlantic, ci gazele vor putea fi lichefiate. Insa, nu administratia de la Washington va livra gazele, ci companiile americane care le extrag din pamant. Companii care, peste noapte, s-ar putea trezi cu o influenta la fel de mare ca a Gazpromului.

Presedintele american Barack Obama a promulgat de curand o lege care le permite gigantilor petrolieri sa exporte gaze. Cantitatile permise sunt suficient de mari cat sa scoata definitiv Gazpromul din relatia comerciala cu Uniunea Europeana.

,,Am dat licentele care autorizeaza exportul de gaz natural pentru o cantitate zilnica similara cu cea de care are nevoie zilnic Europa. Cantitatea merge la companiile private, care obtin aceste licente si care decid pe piata globala unde va fi vanduta aceasta energie”, a anuntat Barack Obama.

Asadar, Exxon, Chevron si celelalte companii energetice americane vor avea ultimul cuvant de spus. Si nu vor ezita sa profite de aceasta putere. Insa, spre deosebire de Gazprom, companiile americane nu sunt o arma politica si nu isi santajeaza clientii incomozi.

Gigantii petrolieri din Statele Unite isi urmaresc doar interesele financiare. In schimbul gazelor pe care le vor aduce din America vor cere, cel mai probabil, acces neingradit la zacamintele din Uniunea Europeana. Sisturile europene deja le fac cu ochiul. Iar Bruxelles-ul pare deschis la negocieri.

,,Pot spune ca exista potential, este ceea ce tocmai ne-a spus presedintele american, putem creste numarul acestor licente”, a declarat Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.

In prezent, Gazprom acopera 30 la suta din necesarul de gaz al Europei. Exista si tari care sunt dependente in totalitate de gazele rusesti, precum Bulgaria.

Insa livrarile de gaze americane nu vor putea fi facute imediat. Gazele trebuie transformate in lichid in Statele Unite, urcate pe vapoare, apoi transformate din nou in gaze in Europa. Sunt necesare asadar terminale de conversie a gazelor lichefiate pe care Europa inca nu le are. Iar construirea lor, pe langa faptul ca va dura ceva vreme, nu va fi in niciun caz ieftina.

Insa, cu trecerea timpului, companiile americane nici nu vor mai trebui sa aduca gaze cu vaporul din Statele Unite. Dupa ce vor castiga suficiente licente de exploatare, americanii le vor putea vinde europenilor gaze europene. Iar o cantitate destul de mare ar putea fi extrasa chiar din Romania.

Prietenie ruso-americana pentru resursele irakiene

Companiile energetice din America si Rusia sunt rivale doar in Europa. In restul lumii, sunt prietene. Americanii de la Exxon vor sa extraga petrol si gaze in Irak in parteneriat cu gigantul rus de stat Rosneft, spun surse citate de Bloomberg. Cele doua companii lucreaza impreuna de ceva vreme. Au proiecte comune in Oceanul Arctic, dar si in Marea Neagra. Si, cata vreme cei de la Rosneft nu sunt pe lista companiilor rusesti sanctionate in urma evenimentelor din Crimeea, companiile americane pot lucra fara probleme cu ei.

Cititi si:

Articole Similare

Accident cu şase victime între Bran şi Predeluţ

Accident cu şase victime între Bran şi Predeluţ

Un grav accident de circulaţie a avut loc între Bran şi Predeluţ. Şase persoane au

Telefoanele Nokia vor reintra pe piaţă începând cu 2017

Telefoanele Nokia vor reintra pe piaţă începând cu 2017

După ce Microsoft a anunţat că nu va mai lansa telefoane Nokia, compania americană a

Elevii nu vor mai participa la CURSURI de EDUCAŢIE SEXUALĂ decât în anumite condiţii. Care sunt acestea

Elevii nu vor mai participa la CURSURI de EDUCAŢIE SEXUALĂ decât în anumite condiţii. Care sunt acestea

Viitorii senatori vor trebui să constate, în prima şedinţă de plen dedicată proiectelor de lege,

Încăierare în club, intervenţie în forţă. Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen

Încăierare în club, intervenţie în forţă. Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen

Scandal de proporţii într-un club din Satu Mare. Doi petrecăreţi s-au încăierat: scandalagiii au scos

Boala Parkinson îşi poate avea originea în intestine, nu în creier

Boala Parkinson îşi poate avea originea în intestine, nu în creier

Flora bacteriană intestinală ar putea juca un rol major în apariția bolii Parkinson, potrivit unui