Muntenia News | Homepage

Testamentul Ionelei Prodan. Câți bani vor primi fiicele ei, Anamaria și Anca

👤Scris de Alexandru Stan 🕔17.Apr 2018 Citit de 20 ori Sursa: LIBERTATEA

Testamentul Ionelei Prodan este foarte generos pentru fiicele sale, care vor împărți peste un milion de euro, trei case, un apartament și două terenuri. Totodată, nepoții vor primi câte 30.000 de euro.

„Da, mi-am făcut testamentul. Prima dată l-am făcut aşa mai negândit, decât de mine. Apoi, le-am chemat pe amândouă fetele. Asta e a ta, asta e a ta. La nepoţi nu am împărţit, le-am pus bani pe numele lor şi, când vor face 18 ani, să deschidă contul. Am trei de la Ana şi una micuţă la Vegas. Am patru nepoţi. Le-am pus 30.000 de euro la fiecare”, a dezvaluit Ionela Prodan, conform stirilekanald.ro.

Ionela Prodan și-a publicat declarația de avere în octombrie 2016, când a candidat pentru Senat, din partea PSD Covasna. Aceasta avea aproximativ 1,4 milioane de euro în conturi. Dacă va da fiecărui nepot câte 30.000 de euro, înseamnă că fetele sale, Ana și Anamaria, vor împărți restul de 1.280.000 de euro, adică 640.000 de euro de fiecare. Tot ele vor împărți, probabil, cele două terenuri, un  apartament și trei vile aflate pe numele mamei lor.

Ionela Prodan a murit

Ionela Prodan a murit, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spitale.

Recent, artita Ionela Prodan a fost internată în stare gravă la Spitalul Elias din Capitală, având probleme la pancreas și la ficat. Medicii de la Spitalul Elias i-au făcut un set complet de analize, iar diagnosticul nu a fost deloc bun. În cele din urmă, familia a fost anunțată să se aștepte la ce e mai rău.

Medicii de la Spitalul Elias au anunțat că decesul a fost înregistrat, luni, 16 aprilie, la ora 21, iar cauza decesului a fost stop cardiorespirator iresuscitabil.


VIDEO / Ce le-a cerut Roxana Ciuhulescu nașilor pentru bebelușul său. Îl vrea în trening la botez!


Post-ul Testamentul Ionelei Prodan. Câți bani vor primi fiicele ei, Anamaria și Anca apare prima dată în Libertatea.ro.

Articole Similare

UPDATE/ Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu, în ropote de aplauze. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum

UPDATE/ Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu, în ropote de aplauze. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum

Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu. Zeci de colegi de breaslă , dar și oameni

Fata medicului Radu Zamfir e super talentată. “Numai tata sa fie celebru?”

Fata medicului Radu Zamfir e super talentată. “Numai tata sa fie celebru?”

Fiica medicului Radu Zamfir este extrem de talentată nu doar la muzică, așa cum știe

Gheorghe Turda, marcat la înmormântarea Ionelei Prodan. “Am cântat ultimul cântec cu lacrimi în ochi”

Gheorghe Turda, marcat la înmormântarea Ionelei Prodan. “Am cântat ultimul cântec cu lacrimi în ochi”

Gheorghe Turda a cântat la înmormântarea Ionelei Prodan.. Artistul a avut lacrimi în ochi de

Jojo, detalii despre fiul ei. “După o viață întreagă”

Jojo, detalii despre fiul ei. “După o viață întreagă”

Jojo a vorbit despre fiul ei cel mare, dezvăluind ce și-a dorit foarte mult să

Ce a pus Anamaria Prodan în pachete pentru cei prezenți la înmormântarea mamei sale. Nimeni n-a plecat cu mâna goală

Ce a pus Anamaria Prodan în pachete pentru cei prezenți la înmormântarea mamei sale. Nimeni n-a plecat cu mâna goală

Toți cei prezenți la înmormântarea Ionelei Prodan au primit câte un pachețel de pomană după