Muntenia News | Homepage

Ionela Prodan a fost căsătorită de două ori. Cu primul soţ, Traian Tănase, s-a măritat la 3 zile după ce l-a cunoscut

👤Scris de Georgiana Matei 🕔17.Apr 2018 Citit de 32 ori Sursa: LIBERTATEA

Ionela Prodan a fost căsătorită de două ori. Cu primul soţ, Traian Tănase, s-a măritat la 3 zile după ce l-a cunoscut. A doua oară, interpreta de muzică populară şi-a găsit liniştea sufletească alături de Toni Antohi, de profesie inginer.

Ionela Prodan a avut parte de o căsnicie fericită alături de Traian Tănase, despre care a spus că a fost mereu cel mai mare sprijin al său, dar şi cel care a încurajat-o întotdeauna să îşi urmeze calea în cariera muzicală. Cu Traian Tănae, Ionela Prodan mărturisea că s-a căsătorit la numai trei zile după ce l-a cunoscut.

“Eu când m-am măritat nici nu ştiam câţi ani are bărbatul meu. M-am măritat în trei zile. Eu, la început, îi spuneam “Domnule”, pentru că nici nu îndrăzneam să-i spun pe nume. El m-a divinizat, mi-a făcut casă, copii”, a mărturisit Ionela Prodan.

Cu toate acestea, cei doi au trăit o poveste de dragoste foarte frumoasă, din care au rezultat doi copii: Anamaria şi Anca.

Viaţa Ionelei Prodan a luat însă o întorsătură tristă, în 1992, când Traian Tănase a murit, la 54 de ani, din cauza unei congestii cerebrale. Din acest motiv, interpreta a trebuit să renunţe la cariera muzicală, pentru a se ocupa de cele două fiice ale sale.

“Motivul major care m-a făcut să renunţ la turnee a fost pierderea soţului meu, Traian Tănase, în 1992. El era cel mai mare sprijin al vieţii mele, un soţ şi un tată excepţional. Fără el, n-aş fi putut avea cariera pe care am avut-o. Traian a avut grijă de căminul şi de fetiţele noastre, Anamaria şi Anca, în timp ce eu eram plecată, cu lunile, în turnee în ţară sau peste hotare, preluându-mi astfel toate responsabilităţile. A trebuit să fac această alegere grea, renunţând la turnee, de dragul fetelor mele, care erau la vârsta adolescenţei şi, deci, trebuia atent îndrumate”, povestea Ionela Prodan, într-un interviu pentru gds.ro.

Traian Tănase a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, acolo unde se odihneşte şi prima soţie a acestuia, cântăreaţa de muzică populară Mărioara Tănase. Mărioara Tanase (foto) a murit pe 27 iunie 1970, cu puţin timp înainte să împlinească 30 de ani, într-un accident rutier.

Mărioara Tănase, prima soţie a lui Traian Tănase

Mărioara Tănase, prima soţie a lui Traian Tănase

A doua oară, Ionela Prodan şi-a regăsit fericirea la 51 de ani, alături de Toni Antohi, un moldovean de profesie inginer.

“Anii au trecut, mi-am regăsit liniştea sufletească lângă cel de-al doilea soţ, inginerul Toni Antohi, un moldovean molcom, care s-a încumetat să clădească alături de mine un nou cămin”, povestea Ionela Prodan.

Ionela Prodan a murit pe 16 aprilie, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spitale. Anunțul a fost făcut de fiica sa, Anamaria Prodan, pe Facebook. Anamaria Prodan a publicat un mesaj sfâşietor după moartea Ionelei Prodan.

La câteva ore după decesul artistei, Spitalul Universitar de Urgență Elias, unde era internată, a transmis un comunicat de presă în care anunță că decesul Ionelei Prodan a survenit în urma unui stop cardiorespirator.

Post-ul Ionela Prodan a fost căsătorită de două ori. Cu primul soţ, Traian Tănase, s-a măritat la 3 zile după ce l-a cunoscut apare prima dată în Libertatea.ro.

Articole Similare

UPDATE/ Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu, în ropote de aplauze. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum

UPDATE/ Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu, în ropote de aplauze. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum

Ionela Prodan, înmormântată la Cimitirul Bellu. Zeci de colegi de breaslă , dar și oameni

Fata medicului Radu Zamfir e super talentată. “Numai tata sa fie celebru?”

Fata medicului Radu Zamfir e super talentată. “Numai tata sa fie celebru?”

Fiica medicului Radu Zamfir este extrem de talentată nu doar la muzică, așa cum știe

Gheorghe Turda, marcat la înmormântarea Ionelei Prodan. “Am cântat ultimul cântec cu lacrimi în ochi”

Gheorghe Turda, marcat la înmormântarea Ionelei Prodan. “Am cântat ultimul cântec cu lacrimi în ochi”

Gheorghe Turda a cântat la înmormântarea Ionelei Prodan.. Artistul a avut lacrimi în ochi de

Jojo, detalii despre fiul ei. “După o viață întreagă”

Jojo, detalii despre fiul ei. “După o viață întreagă”

Jojo a vorbit despre fiul ei cel mare, dezvăluind ce și-a dorit foarte mult să

Ce a pus Anamaria Prodan în pachete pentru cei prezenți la înmormântarea mamei sale. Nimeni n-a plecat cu mâna goală

Ce a pus Anamaria Prodan în pachete pentru cei prezenți la înmormântarea mamei sale. Nimeni n-a plecat cu mâna goală

Toți cei prezenți la înmormântarea Ionelei Prodan au primit câte un pachețel de pomană după