Muntenia News | Homepage

Accident auto pe DN11, în județul Bacău, soldat cu un mort și un rănit. Circulaţia e oprită

👤Scris de Georgiana Matei 🕔25.Apr 2018 Citit de 28 ori Sursa: LIBERTATEA

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în dimineața zilei de marți, 25 iulie, a avut loc un accident auto pe DN11, în județul Bacău, soldat cu un mort și un rănit.

Astfel, potrivit sursei citate, pe DN11 Oneşti – Braşov, la km 98+500 de metri, în zona localităţii băcăuane Poiana Sărată, a avut loc o coliziune între două autoutilitare, iar circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri.

În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită.

„Au fost găsite două victime încarcerate, una conştientă, predată echipajului de Ambulanţă, după ce a fost descarcerată, şi o altă victimă care era decedată. Au fost asigurate măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor”, a declarat – pentru mediafax – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, Andrei Constantin Grecu.

Luni, 23 aprilie, a avut loc un grav accident la marginea Timișoarei, soldat cu 7 răniți, după ce un șofer de microbuz a ratat urcarea pe centură.

FOTO – Arhivă



CITEȘTE ȘI… VIDEO / Ultimele intrări în colecția de automobile a lui Ion Țiriac – GALERIE FOTO



Post-ul Accident auto pe DN11, în județul Bacău, soldat cu un mort și un rănit. Circulaţia e oprită apare prima dată în Libertatea.ro.

Articole Similare

VIDEO EXCLUSIV/ Cristina Dorobanțu se mărită. A primit un inel cu diamant de 10.000 de euro

VIDEO EXCLUSIV/ Cristina Dorobanțu se mărită. A primit un inel cu diamant de 10.000 de euro

Cristina Dorobanțu se mărită. Fosta concurentă de la “Bravo, ai stil!”, care acum prezintă rubrica

EXCLUSIV/ Din nou la tribunal! Trupa Compact B l-a dat în judecată pe Paul Ciuci

EXCLUSIV/ Din nou la tribunal! Trupa Compact B l-a dat în judecată pe Paul Ciuci

Trupa Compact a ajuns din nou la tribunal și riscă să aibă mai mult de

VIDEO. Opt ani de la moartea lui Jean Constantin. Cântărețul Ionuț Galani, la mormântul său

VIDEO. Opt ani de la moartea lui Jean Constantin. Cântărețul Ionuț Galani, la mormântul său

Opt ani de la moartea lui Jean Constantin. Au trecut opt ani de zile de când Jean

Ce talie de viespe a afișat Ruby. A slăbit 5 kilograme

Ce talie de viespe a afișat Ruby. A slăbit 5 kilograme

Ruby a afișat o talie foarte subțire, lucru care i-a îngrijorat pe fanii artistei. Ruby, una

VIDEO EXCLUSIV/ Adela Popescu a fost săracă în adolescență. “Tot liceul am purtat haine de împrumut”

VIDEO EXCLUSIV/ Adela Popescu a fost săracă în adolescență. “Tot liceul am purtat haine de împrumut”

Adela Popescu a fost săracă în adolescență. Prezentatoarea emisiunii “Vorbește lumea”, de la PRO TV,

Cele mai noi stiri

Mai  aveţi o săptămână în care puteţi face analize de sânge, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu, prin laboratorul Delta… Așa cum vă anunţam la începutul acestei luni, la Giurgiu, s-a deschis un nou laborator de recoltare probe, decontate de ... Publicat duminică, 27 mai 2018 10:12 Bugetarii şi elevii au liber luni, 28 mai, în a doua zi de Rusalii În acest an, sărbătoarea Rusaliilor va fi pe  27 şi 28 mai (luni), astfel că data de 28 mai va ... Publicat duminică, 27 mai 2018 10:12 CELE MAI FRUMOASE „PERLE” ALE ANSAMBLULUI ARTISTIC „CIOCÂRLIA” AL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, ÎNTR-UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE ! Muzică tradițională românească, într-un spectacol de excepție susținut de Ansamblul artistic „Ciocârlia” Ansamblul Ciocârlia, din cadrul Centrului Cultural al Ministerului Administrației ... Publicat duminică, 27 mai 2018 10:12 Se dezmembrează PSD? Mai mulţi parlamentari, aleşi locali şi chiar organizaţii întregi au trecut în partidul lui Victor Ponta În ultimele zile mai mulți parlamentari ai PSD și-au anunțat public plecarea spre PRO România, partidul lui Victor Ponta, Daniel ... Publicat duminică, 27 mai 2018 10:11 Cotidianul “Jurnal giurgiuvean” strânge semnături pentru ridicarea taxei de pod  la autoturisme! Cotidianul “Jurnal giurgiuvean” şi-a propus strângerea de semnături pentru ridicarea taxei de pod la autoturisme pentru locuitorii Municipiului Giurgiu. Menţionăm faptul ... Publicat duminică, 27 mai 2018 10:11