Muntenia News | Homepage

A murit scriitorul american William H. Gass. Ce a declarat Mircea Cărtărescu despre romancier

👤Scris de Crina 🕔08.Dec 2017 Citit de 193 ori Sursa: LIBERTATEA

Scriitorul american William H. Gass a încetat din viață. Acesta avea 93 de ani.

William H. Gass a murit în noaptea de miercuri spre joi, după cum a anunțat editorul său francez.

Scriitorul român Mircea Cărtărescu a vorbit despre regretatul romancier american, pe care l-a cunoscut în anul 1992.

A murit la 93 de ani unul dintre cei mai mari scriitori americani – și poate ai lumii -, William H. Gass, autorul romanelor ”Omensetter’s Luck” si “The Tunnel” ca și al unui mare număr de povestiri. L-am cunoscut în 1992 la Stuttgart, în cursul unui seminar de două săptăâani despre postmodernism, unde a venit alături de alți mari autori și teoreticieni ca John Barth, Raymond Federman, Malcolm Bradbury și Ihab Hassan.

Era un om corpolent, cu foarte frumoși ochi azurii, sclipitor în discuțiile teoretice din seminar ca și in scrierile pe atunci încă nepublicate din care ne citea. Scria intens, joycean-faulknerian, era de multe ori incomod în ideile și optiunile morale ale personajelor lui.

A trăit în ultimele decenii în umbra unor scriitori americani mult mai mediatizati, fără să fie, cred eu, egalii lui în curaj estetic și în forța limbajului. Poate că e timpul pentru noi traduceri din cărțile lui, pentru lectura și relectură”, a spus scriitorul Mircea Cărtărescu.


Citește și: VIDEO | De „Moş Nicolae”, preotul Tănase a pus masa pentru un sat întreg


Post-ul A murit scriitorul american William H. Gass. Ce a declarat Mircea Cărtărescu despre romancier apare prima dată în Libertatea.ro.

Articole Similare

Elena Udrea a vorbit despre sarcină. „Voi avea gemeni”

Elena Udrea a vorbit despre sarcină. „Voi avea gemeni”

Elena Udrea a anunat la TV că va avea gemeni. Ea a acordat un interviu

Nicole Cherry dă detalii despre viața ei sentimentală. „N-am rămas niciodată la un iubit acasă și nici el la mine”

Nicole Cherry dă detalii despre viața ei sentimentală. „N-am rămas niciodată la un iubit acasă și nici el la mine”

Nicole Cherry și-a deschis sufletul și a oferit amănunte despre viața ei sentimentală. Nicole Cherry, care

Cum se simte fetița Oanei Roman. „Ne-am dus de trei ori într-o săptămână la control”

Cum se simte fetița Oanei Roman. „Ne-am dus de trei ori într-o săptămână la control”

Oana Roman și-a anunțat prietenii din mediul virtual despre starea de sănătate a fetiței sale,

Kosovo sărbătorește 10 ani de la declararea independenței. Rita Ora, născută aici, va concerta la Priștina

Kosovo sărbătorește 10 ani de la declararea independenței. Rita Ora, născută aici, va concerta la Priștina

Kosovo sărbătorește 10 ani de la declararea independenței, deși multe state, printre care și România,

Carmen Harra, despre dezastrele naturale care vor avea loc în 2018. Ce pericole ne așteaptă

Carmen Harra, despre dezastrele naturale care vor avea loc în 2018. Ce pericole ne așteaptă

Carmen Harra a intrat în direct prin telefon la un post de televiziune și a