Muntenia News | Homepage

Cum afecteaza conflictul din Ucraina Republica Moldova (interviu)

👤Scris de Maria Radu 🕔27.Mar 2014 Citit de 193 ori Sursa: STIRI

„Pentru o rezolvare pasnica a problemei crimeene si un stat ucrainean intreg, UE si SUA vor fi puse in situatia de a accepta o Ucraina federala, care va bloca o eventuala aderare a Kievului la UE si/sau NATO. Acest cui al lui Pepelea ar putea fura si viitorul Republicii Moldova”, sustine comentatorul politic moldovean Victor Nichitus intr-un interviu acordat Epoch Times. In opinia sa, politicienii moldoveni vor trebui sa aleaga intre pastrarea statului moldovean in granitele actuale si federalismul care va mentine Chisinaul in siajul rus.

Epoch Times: Ce consecinte are alipirea Crimeei la Rusia, anuntata de Putin, pentru Ucraina si pentru regiune, in opinia Dvs?

Victor Nichitus: In spatiul Comunitatii Statelor Independente, spatiu din care face parte si Republica Moldova, mediile de informare ruse ofera acces la punctele de vedere promovate de Moscova. Citite corect, acestea ofera un raspuns referitor la motivatia riscantelor gesturi geopolitice ale Kremlinului. Vladimir Putin, in discursul referitor la anexarea Crimeei, a vorbit in mod deschis despre revizuirea consecintelor destramarii Uniunii Sovietice.

Se pare ca autoritatile ruse au perceput crearea Parteneriatului Estic ca o ofensiva a Uniunii Europene si a NATO catre fostele state sovietice, care sunt considerate de catre administratia Putin ca facand parte din sfera de influenta rusa. Prin riscanta contraofensiva pusa in aplicare, Kremlinul a revizuit rezultatele a ceea A. Dughin numeste ,,capitularea URSS” in fata Occidentului si a pus la indoiala capacitatea OSCE de garant a documentelor semnate la Helsinki.

Daca Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii vor dori o reglementare pasnica a actualului conflict geopolitic, vor fi puse in situatia de a tine cont de doleantele Federatiei Ruse. Optiunea pro-europeana a Ucrainei a esuat din cauza rezistentei provinciilor rusesti, optiunea pro-Eurasia la fel, datorita provinciilor vest-ucrainene.

Putem presupune ca daca Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii isi doresc un stat ucrainean intreg, fie el si fara peninsula Crimeea, vor trebui sa accepte o viitoare Ucraina federala care sa poata bloca o eventuala aderare a Kievului la UE si/sau NATO. Este modul prin care Kremlinul a inteles sa tina departe de frontierele Federatiei Ruse ceea ce in publicatiile de la Moscova se numeste ,,ofensiva occidentala”.

Cum se explica cererea autoritatilor transnistrene de alipire la Rusia? Urmeaza un referendum si in Transnistria?

Lansarea la Tiraspol a filialei Institutului Rus de Cercetari Strategice a oferit posibilitatea directorului acestei institutii, Leonid Resetnicov, sa afirme ca recunoasterea independentei regiunii transnistrene ar fi o chestiune inevitabila. Afirmatia domniei sale a fost facuta in cadrul unei mese rotunde la care a participat seful administratiei transnistrene, Evgheni Sevciuk, si asa numitul sef al Departamentului de Externe al regiunii separatiste, Nina Stanski.

Spusele domnului Resetnikov, despre care se spune ca ar fi un apropiat al serviciilor secrete ruse, au sunat ca o invitatie la actiune. Lor le-a urmat scrisoarea adresata de catre Sovietul Suprem al regiunii separatiste, legislativul local, catre Duma de Stat prin care se cerea anexarea regiunii transnistrene la Federatia Rusa, motivul tinand de numarul mare de cetateni rusi domiciliati in regiune si de un referendum efectuat in septembrie 2006 la care 98,7% din participanti si-au exprimat optiunea ca regiunea sa devina parte componenta a Federatiei Ruse.

Efervescenta aparuta in jurul regiunii secesioniste moldovenesti este o consecinta a escaladarii conflictului ruso-ucrainean. Oficialii tiraspoleni sunt beneficiarii directi ai discursurilor oficialilor rusi care sustin proiectul secesionist si ai asistentei economice si informationale din Federatia Rusa. Dependenta din punct de vedere comercial de regiunea Odessa, care a ramas loiala noului regim instalat la Kiev, si pe de alta parte subordonata interesului rus, conducerea separatista pare a fi impinsa in situatia de a juca un rol mai activ in planurile ruse. Dar in conditiile in care o treime din locuitorii regiunii transnistrene sunt de etnie ucraineana, iar peste 100 de mii dintre ei sunt posesori ai pasapoartelor ucrainene, administratia de la Tiraspol este pusa in situatia de a face o echilibristica periculoasa.

Ce efecte pentru securitatea Republicii Moldova si a Romaniei au aceste evolutii?

Deputatii moldoveni s-au reunit pe 21 martie intr-o sedinta cu usile inchise, unde au discutat despre securitatea statului moldovean. La ea au fost invitati si reprezentantii ministerelor care au atributii privind mentinerea ordinii si securitatii statului moldovean, precum si seful Serviciului de Informatii si Securitate.

La finalul intalnirii nu a fost adoptata nicio hotarare. Presedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman, a spus presei ca, desi situatia din regiune este tensionata, nu exista motive de panica. Spaime exista. Tocmai existenta acestora a facut posibila intalnirea de la Iasi, din 19 martie, a presedintelui moldovean Nicolae Timofti cu omologul sau roman Traian Basescu unde s-a discutat si despre riscurile de securitate din regiune.

Pe fondul crizei din Ucraina, Chisinaul a obtinut neasteptate progrese pe agenda asocierii la Uniunea Europeana, dar exista suficiente semnale care vin sa-i puna in garda pe liderii coalitiei de guvernamant din Republica Moldova. Referendumul din Comrat si echilibristica transnistreana, protestele anuntate ale opozitiei comunistilor moldoveni sunt doar cateva din provocarile carora echipa condusa de premierul Leanca trebuie sa le faca fata.

In conditiile in care Romania este membru al NATO si are amplasata pe teritoriul ei o baza americana, riscurile de securitate pentru statul roman sunt reduse. Pentru modul in care a reactionat la criza ucraineana din 1 martie, presedintele Basescu trebuie felicitat.

Bucurestiul a reactionat in viteza – dupa sedinta de urgenta cu sefii structurilor de securitate ale statului roman, presedintele roman a transmis presei un comunicat in care se arata ca ,,Romania nu este afectata direct de situatia din Ucraina si nu exista riscuri imediate la adresa securitatii nationale a statului roman”. Din nefericire, cercetatorul spatiului sovietic, Octavian Milewski are perfecta dreptate atunci cand afirma ca, la Chisinau ,,nimeni nu poate sa prevada un ras-puns daca a fost vreodata cineva in stare sa opreasca Rusia atunci cand aceasta a vrut sa cu-ce-reasca vreun teritoriu din spatiul sau vital”.

Se va schimba pozitia Ucrainei fata de conflictul transnistrean in acest context?

Legaturile economice stranse pe care le are Tiraspolul cu regiunea Odessa ma fac sa nu cred intr-o eventuala escaladare a conflictului din regiunea transnistreana ori o eventuala blocada a Transnistriei de catre Kievul oficial. Dar exista o stransa legatura intre modul de reglementare a conflictului transnistrean si cel din Ucraina. Intr-un interviu oferit ziare.com, directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane, Dan Dungaciu, afirma ca, un posibil scenariu de reglementare gandit de Moscova ar putea fi unul federalist, o solutie ,,europeana” pe care ambele parti o vor putea vinde publicului. Domnia sa spune insa ca acest scenariu este unul extrem de negativ pentru Republica Moldova, existand in acest caz riscul exportului sau ca viitoare metoda de reglementare a conflictului transnistrean.

Sunt de acord cu aceasta teza, insa, o alta evolutie a scenariului de reglementare pasnica a conflictului geopolitic ucrainean nu stiu daca exista. Daca se doreste o rezolvare pasnica a problemei crimeene si un stat ucrainean intreg, statele occidentale vor fi puse in situatia de a accepta o Ucraina federala. Abia atunci vom constata ca acest ,,cui al lui Pepelea”, va opri in loc viitorul Republicii Moldova.

Politicienii moldoveni vor trebui atunci sa faca fata dilemei – pastrarea statului moldovean in granitele lui de astazi, ori federalismul care va mentine Chisinaul in siajul rus.

Articole Similare

Poliţia turcă a început o operaţiune contra adepţilor de rang înalt ai lui Gulen

Poliţia turcă a început o operaţiune contra adepţilor de rang înalt ai lui Gulen

Poliția turcă a început o operațiune joi pentru a aresta un număr de adepți de

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade în nord-vestul Chinei

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade în nord-vestul Chinei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a avut loc în nord-vestul

Bilanţ tragic. Peste 100 de morţi şi 700 de răniţi, în urma cutremurului din Indonezia

Bilanţ tragic. Peste 100 de morţi şi 700 de răniţi, în urma cutremurului din Indonezia

Peste 100 de persoane au murit şi aproximativ 700 au fost rănite în urma cutremurului

Descoperire macabră într-un râu din Germania. Românii, rugaţi să ajute la identificarea cadavrului

Descoperire macabră într-un râu din Germania. Românii, rugaţi să ajute la identificarea cadavrului

Poliţiştii încearcă să identifice un bărbat decedat care a fost găsit, în iulie, într-o cutie

Uniunea Europeană a decis ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii din Ucraina şi Georgia

Uniunea Europeană a decis ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii din Ucraina şi Georgia

Uniunea Europeană va permite în curând cetăţenilor ucraineni şi georgieni să călătorească în statele blocului