Muntenia News | Homepage

Adevarata fata a lui Vladimir Putin VII. Paranoia liderului de la Kremlin a scapat de sub control

👤Scris de Elena Popa 🕔17.Mar 2014 Citit de 201 ori Sursa: STIRI

Propaganda din mass-media rusa a devenit tot mai agresiva, amintind de regimul sovietic despre care se credea ca a disparut in 1991. Presa oficioasa vorbeste despre ,,atrocitatile neo-nazistilor” de la Kiev, victime ,,persecutate” care cer ajutorul lui Putin si de rusii generosi care ofera adapost refugiatilor ,,terifiati”, imagini cu svastici si huligani fascisti, toate pentru a pregati publicul in eventualitatea unui conflict.

Campania masiva lansata de Kremlin pare sa fie orchestrata pentru a determina publicul sa accepte ca ar putea exista un razboi, iar Rusia isi va sustine cauza dreapta indiferent de cost. Periculos este ca in ciuda exagerarilor transmise de mass-media rusa, analistii politici se tem ca Putin ar putea crede toate aceste informatii denaturate cu un scop, scrie ,,The Telegraph”.

Liderul de la Kremlin isi primeste cea mai mare parte din informatii de la agentii din serviciile sale secrete, care au fost pregatiti exact ca el, fiind experti in tehnicile de dezinformare ale KGB-ului. Tocmai de aceea, paranoia lui Putin este alimentata chiar din interiorul cercului sau de apropiati, potrivit unei analize a jurnalistului Angus Roxburgh, care a fost consultat media la Kremlin, intre 2006 si 2009 si care a avut ocazia sa priveasca indeaproape evolutia politicilor lui Putin.

Putin se teme de revolutie

Paranoia crescanda a lui Putin are trei cauze, potrivit lui Roxburgh: prima si cea mai importanta ar fi propria teama de a fi indepartat de la putere in urma unei revolutii. Potrivit logicii lui Putin, revolta din Ucraina a fost sustinuta de Occident. Liderul de la Kremlin a fost convins inca de la Revolutia Portocalie din 2004, cand candidatul prorus Viktor Ianukovici a fost nevoit sa accepte infrangerea in fata prooccidentalului Viktor Iuscenko, urmata de protestele din Moscova de la sfarsitul lui 2011, cele mai mari din 1990 pana in prezent, ca a fost pus in scena un plan de ,,distrugere a Rusiei”, potrivit cuvintelor unuia dintre consilierii sai. Astfel, Putin crede ca ar fi urmatorul pe lista presedintilor eliminati de Occident.

Rusia, aliatul tratat asemenea unui dusman

Al doilea factor ar fi legat de securitatea strategica a Rusiei. Potrivit fostului consilier al Kremlinului, Occidentul a facut o mare greseala crezand ca ar putea sa-si consolideze propria strategie de securitate in detrimentul Rusiei, deoarece a inspirat Moscovei senzatia de amenintare, nu doar marginalizare.

Putin a vrut ca Rusia sa intre in arena marilor puteri in calitate de aliat al carui cuvant merita luat in considerare, asa cum a crezut ca se intampla dupa ce fostul presedinte american George W. Bush i-a acceptat ajutorul in ,,razboiul impotriva terorismului”. Insa Putin s-a simtit subestimat atunci cand SUA au construit un nou scut antiracheta, iar NATO si-a extins influenta si in Europa de Est, in ciuda asigurarilor ca aceste masuri nu aveau sa fie puse in aplicare.

In cele din urma, promisiunea NATO din 2008, potrivit careia Ucrainei ii va fi permis sa se alature aliantei, a fost ,,ultima picatura” pentru Putin. Orientarea Ucrainei spre Vest ar duce, in viziunea lui Putin, inevitabil spre integrarea in NATO, izolarea Rusiei, amenintarea granitelor sale si pierderea unei baze navale in mainile inamicilor.

Mama Rusia isi apara ,,copiii”

Asa rezulta graba Rusiei de a indeparta cat mai curand Crimeea de Ucraina, justificandu-si actiunile cu pretexte din manualul de dezinformare bine-stapanit de Putin. Astfel ajungem la cel de-al treilea motiv care rezulta din gandirea lui Putin: convingerea sa ferma ca Rusia are dreptul si responsabilitatea de a-si apara rusii, oriunde ar fi acestia.

Liderul de la Kremlin a descris la un moment dat caderea URSS-ului drept cea mai mare catastrofa geopolitica din ultimul secol, semnificand dezmembrarea unui stat mutinational si dispersarea a 25 de milioane de rusi in afara granitelor Rusiei. De aici rezulta promisiunile sale de ,,a proteja rusii din Ucraina”. Mergand pe cursul aceluiasi fir logic, atrage atentia Roxburg, ar trebui sa ne temem cu totii de ceea ce s-ar putea intampla daca Putin ar hotari ca si rusii din Letonia si Estonia au nevoie de ,,ajutor”.

Zarurile au fost aruncate

In consecinta, anexarea Crimeei la Rusia pare inevitabila. Acolitii lui Putin au impins propaganda atat de departe, incat cu greu ar putea da inapoi, iar rezultatul referendumului este mai mai mult decat sugestiv: 96,6% din crimeeni au votat in favoarea alipirii de Rusia. Inca dinainte de referendum au fost schitate planuri pentru a schimba moneda din Crimeea cu rubla, iar Camera Inferioara a Parlamentului rus va dezbate pe 21 martie anexarea regiunii autonome ucrainene.

Demersurile lui Putin au ajuns intr-un stadiu avansat, atat de departe incat comunitatea internationala este practic neputincioasa. Apelurile la discutii si sanctiunile nu-i vor schimba planurile lui Putin, iar nici eventualele promisiuni nu ar putea restabili acelasi cadru al securitatii Rusiei. Pentru el ramane convingerea ca Occidentul este hotarat sa-l elimine de la putere, iar masurile sale de securitate nu sunt exagerate.

Citeste si:

Adevarata fata a lui Vladimir Putin. Partea a VI-a: Cum este sa fii director executiv strain la o companie din Rusia

Inca dinainte de criza ucraineana si invazia militara din Crimeea, companiile straine din Rusia si-au exprimat ingrijorarea de numarul mare de directori executivi care sunt expulzati din tara pentru unele dintre cele mai minore infractiuni, cum ar fi amenzi pentru parcare necorespunzatoare, fumat in spatii interzise sau chiar traversare in locuri nepermise. Odata cu agravarea crizei, situatia expulzarilor tinde sa se acutizeze, noteaza Bloomberg.

Adevarata fata a lui Vladimir Putin, partea a V-a. Maestrul sahului si tacticile strategice consacrate de Stalin

Putini iau astazi in considerare rolul pe care sahul l-a jucat de-a lungul timpului in strategiile sovietice implementate in diverse programe, dezvoltate de URSS pentru antrenarea elitelor militare si de spionaj.

Adevarata fata a lui Vladimir Putin, partea a IV-a. Cum il descrie fosta nevasta, Liudmila Putina

Zvonurile nu au crutat cuplul Vladimir si Liudmila Putin, cu multi ani inainte de oficializarea divortului circuland nenumarate speculatii legate de infidelitati si de abuzuri care au destramat un mariaj de 30 de ani. Animozitatile intre cei doi fosti indragostiti au facut-o pe Liudmila sa-l numeasca ,,vampir”, iar el a vociferat ca nu o poate suporta ,,mai mult de trei saptamani”.

Adevarata fata a lui Vladimir Putin III. Petele de umbra din timpul celor trei mandate ale actualului lider de la Kremlin

Odata cu inceputul noului mileniu, Rusia avea sa intre intr-o noua era istorica, recunoscuta noua astazi atat datorita progreselor, cat si a esecurilor, la conducerea careia s-a aflat Vladimir Putin. Se implinesc in curand mai bine de 14 ani de cand Putin concentreaza in mainile sale puterea absoluta in Rusia, mandatele sale de premier si presedinte fiind marcate de mai multe evenimente, unele dintre ele controversate.

Adevarata fata a lui Vladimir Putin II. Cum si-a construit liderul de la Kremlin un imperiu ilicit

Presedintele rus Vladimir Putin este, potrivit multor standarde, un lider bogat; cu toate acestea, cifra exacta a averii sale este ascunsa cu maiestrie. In timp ce declaratia oficiala a presedintiei il arata pe Putin drept un presedinte mai degraba umil, unele analize ale expertilor arata ca liderul rus ar avea o avere fabuloasa, de 40-70 de miliarde de dolari, facandu-l susceptibil la a fi cel mai bogat om de pe planeta.

Adevarata fata a lui Vladimir Putin. Partea I

Ziarul ,,Adevarul” prezinta incepand de luni o serie de articole despre presedintele Putin, pentru conturarea unei imagini clare asupra ratiunilor care stau la baza actiunilor sale si importanta lor pentru Europa de astazi. Celebra revista americana Forbes a realizat o descriere amanuntita a modului in care autoritatile de la Moscova regizeaza o invazie, conform manualelor KGB.

Articole Similare

Tragedie în Anglia: Toate cele cinci persoane care au murit în accidentul de pe o autostradă erau români VIDEO

Tragedie în Anglia: Toate cele cinci persoane care au murit în accidentul de pe o autostradă erau români VIDEO

Cele cinci persoane care au murit în urma unui grav accident rutier produs pe o

Alertă falsă în urma intervenţiei soldaţilor şi poliţiştilor britanici la un colegiu din zona metropolitană a Manchester

Alertă falsă în urma intervenţiei soldaţilor şi poliţiştilor britanici la un colegiu din zona metropolitană a Manchester

Autorităţile britanice au anunţat joi după-amiază că este vorba de o alertă falsă, după intervenţia

Democraţii vor să-i verifice conturile lui Trump, de la Deutsche Bank. Se caută date despre un transfer de 10 miliarde dolari din Rusia

Democraţii vor să-i verifice conturile lui Trump, de la Deutsche Bank. Se caută date despre un transfer de 10 miliarde dolari din Rusia

Membrii democraţi ai Camerei Reprezentanţilor din SUA au cerut miercuri informaţii de la Deutsche Bank

Theresa May anunţă în urma reuniunii comitetului de urgenţă COBRA că nivelul ameninţării teroriste va rămâne CRITIC

Theresa May anunţă în urma reuniunii comitetului de urgenţă COBRA că nivelul ameninţării teroriste va rămâne CRITIC

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat joi după-amiază că nivelul ameninţării teroriste va rămâne

SORA atacatorului Salman Abedi: I-a răzbunat pe copiii morţi în Siria

SORA atacatorului Salman Abedi: I-a răzbunat pe copiii morţi în Siria

Sora atacatorului din Marea Britanie crede că Salman Abedi a întreprins atentatul pentru că dorea