Muntenia News | Homepage

Ce vor păți șoferii prinși cu ITP ul expirat! Măsura a intrat în vigoare de astăzi.

👤Scris de Georgiana Matei 🕔20.Mai 2018 Citit de 57 ori Sursa: JURNALGIURGIUVEAN

Şoferii care vor fi surprinşi în trafic cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată vor fi amendaţi, iar poliţiştii vor reţine talonul maşinii şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare.

Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliţia Rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.

„Începând cu data de 20 mai se introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar şi pe fondul solicitării foarte multor cetăţeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Naţional de Evidenţă”, anunţa, miercuri, şeful Direcţiei Regim Permise, Florin Cătană, citat de AGERPRES.

El a menţionat, însă, că acest lucru nu echivalează cu o radiere. Înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării.

„Această măsură operează în două situaţii la acest moment, respectiv lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum şi netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislaţie care prevedea un 30 de zile pentru această operaţiune”, a explicat Cătană.

Şeful DRPCIV a arătat că, în ambele situaţii, suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă.

(Jurnal)

Articole Similare

FOTO » Maryo decaru’, Maryo primaru’» Fază memorabilă în meciul AS Singureni – Rapid: „La anul ne batem cu Steaua. Va fi război”

FOTO » Maryo decaru’, Maryo primaru’» Fază memorabilă în meciul AS Singureni – Rapid: „La anul ne batem cu Steaua. Va fi război”

Rapid a făcut instrucție, 7-0, în deplasarea de la Giurgiu unde a jucat prima manșă

Întorsătură de situație în cazul indidentului din noaptea de 15/16 iunie, din strada Gloriei nr.3. Acuzatul consideră că totul este o…

Întorsătură de situație în cazul indidentului din noaptea de 15/16 iunie, din strada Gloriei nr.3. Acuzatul consideră că totul este o…

La scurt timp după declarațiile în presă ale cetățeanului turc Taylan Akkus, administrator al Societății

Excentricul Diego Maradona, singurul care și-a permis să încălce  o regulă  a Mondialului  din Rusia

Excentricul Diego Maradona, singurul care și-a permis să încălce  o regulă  a Mondialului  din Rusia

La meciul Argentina – Islanda, din grupa D de la Cupa Mondială, Diego Maradona și-a

Din cauza meciului de debut la CM 2018, Cu Argentina, toate bisericile din Islanda  au fost închise!

Din cauza meciului de debut la CM 2018, Cu Argentina, toate bisericile din Islanda  au fost închise!

Decizie cel puțin ciudată pentru un stat care pare să fi depins, timp de o

Iată care este cea mai ”râvnită ” echipă a Mondialului din Rusia!

Iată care este cea mai ”râvnită ” echipă a Mondialului din Rusia!

Un număr de 32 de echipe se înfruntă în Rusia pentru titlul de cea mai