Muntenia News | Homepage

Ce (se face că) nu știe ministrul MAI, Carmen Dan…(EDITORIAL)

👤Scris de Elena Popa 🕔13.Ian 2018 Citit de 98 ori Sursa: JURNALGIURGIUVEAN

În timp ce ministrul de Interne nu știe ce să mai facă pentru a face cât mai atractivă profesia de polițist, mărind salariile și veniturile celor din MAI, unii dintre subordonați par a-i demonstra că eforturile sale sunt platonice și inutile.

Luni seara, la scurt timp după ce pedofilul ce speriase întreg Bucureștiul  a fost descoperit a fi agent de poliție, doamna Carmen  și-a pus purtătorul de cuvânt să iasă și să declare că este vorba despre un caz izolat. Păi cum izolat doamnă Carmen când numai la Giurgiu, în doar două săptămâni s-au consumat  două cazuri ( unul mai ciudat ca celălalt), în care autori sunt  polițiști?

Într-unul din ele un polițist  tocmai  a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie de către  Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Giurgiu  iar în altul , șeful agenților de la rutier  (municipiu)  este învinuit  pentru mai multe infracțiuni, printre care și pentru omor din culpă.

Iată două cazuri numai la Giurgiu, dar câte or mai zace prin dosare, în celelate regiuni ale țării, asta numai Poliția știe… Și atunci cum poți să-l trimiți pe figurantul ăla, săracul, să se facă de râs în fața  unei națiuni întregi, mințind cu seninătate că pedofilul din Drumul Taberei  reprezintă doar un caz izolat?

Chiar nu știați doamnă Carmen că majoritatea unităţilor din Poliţia Română  folosesc teste psihologice fără licenţă? Dar că sunt polițiști care fac afaceri cu interlopii, știați?  Ba că unii chiar fac parte din rețele de contrabandă cu țigări și droguri sau din bande de proxeneți, să nu ziceți că nici pe asta n-o știați? Ciudat , atâta timp cât presa primește foarte des comunicate despre  asemenea cazuri chiar de la dvstră. Nici că deseori (chiar și la noi la Giurgiu), infractorii sunt văzuți stând la masă cu subalterni de-ai dvs.,  din sistem, nici asta n-o știați?

Că mulți dintre șefii de inspectorate sunt numiți politic, în timp ce aceia care chiar își demonstrează profesionalismul sunt retrogradați, considerați incomozi, ulterior  ignorați și trimiși la munca de jos, nici pe asta n-o știați?

Dar dincolo de toate aceste aspecte despre care se pare că nu ați fost informată  trebuie relevat faptul că ( așa cum observau mai mulți colegi jurnaliști ) pedofilul de care faceți atâta caz nu a fost prins nicidecum prin strădania Poliției române,  ci datorită vigilenței cetățenilor care au furnizat informații despre acesta, identificându-l  pe  monstrul masturbator de pe camerele video amplasate pe scara unor blocuri.

V-ați pus întrebarea ce s-ar întâmpla, stimată doamnă,  dacă așa cum doresc mai mulți colegi de-ai dvs. de partid probele video nu ar mai putea fi folosite în anchete? Dacă aveți copii de vârsta celor molestați de subalternul dvs, agentul de la circulație,  și în contextul unui Cod Penal restrictiv în privința probelor video, ar trebui să vă temeți doamnă. Ba mai mult de atât…Polițiștii de care dispuneți dvs. cum doriți, ar  deveni penibili în fața oricărui infractor  căruia nu i se poate proba vinovăția. Criminala de la metrou v-ar râde la ora asta  în nas, trecând în portofoliul său ucigaș în fiecare zi câte o nouă victimă…

În concluzie observăm că după multe gafe , singurele ce au consacrat-o până acum  ca ministru,  doamna Carmen Dan a fost încă o dată  sfătuită prost , solicitând demisia șefului Poliției Române. Iată de ce  premierul Tudose a intervenit cu un ferm:  La loc comanda!, făcându-i  loc probabil  în capul listei cu viitorii miniștri remaniați.

În privința Acarului Păun, cel ales de ministrul Carmen Dan să plătească și de această dată oalele sparte, cred că celebrul de acum Marian Godină, vocea lucidă a Poliției Române,  are perfectă dreptate , întrebând rhetoric:  oare cine ar trebui să facă de fapt un pas în spate în MAI, doamna ministru?  

(Florian TINCU)

Articole Similare

Marile Companii de Farmacii fac regulile pe piaţa giurgiuveană, nemulţumindu-i pe bolnavi…

Marile Companii de Farmacii fac regulile pe piaţa giurgiuveană, nemulţumindu-i pe bolnavi…

Intraţi zilele trecute în câteva din farmaciile înşirate ca mărgelele pe aţă, în imediata apropiere

Vai de noi! Suntem mai deştepţi…cu 1%!?

Vai de noi! Suntem mai deştepţi…cu 1%!?

Dintre cei 2.160 de elevi absolvenţi de clasa a opta înscrişi la examenele Evaluării Naţionale

Musculițele, cel mai supărător adversar pentru englezi  în meciul cu  Tunisia!

Musculițele, cel mai supărător adversar pentru englezi  în meciul cu  Tunisia!

Vedeta meciului dintre Anglia și Tunisia, fotbalistul britanic Harry Kane, autorul celor două goluri învingătoare,

Accident rutier la Putineiu soldat cu două victime, tată şi fiu

Accident rutier la Putineiu soldat cu două victime, tată şi fiu

   Poliţiștii efectuează cercetări după ce un bărbat a intrat în coliziune cu un autoturism pe

Asociaţia „Friends to Friends 2008”, JRS România şi elevii unei şcoli din municipiu au făcut o surpriză micilor refugiaţi

Asociaţia „Friends to Friends 2008”, JRS România şi elevii unei şcoli din municipiu au făcut o surpriză micilor refugiaţi

În Centrul de Primire a Refugiaţilor din municipiul nostru, pe lângă adulţii care au fugit