Muntenia News | Homepage

De astăzi s-au pus în vânzare abonamentele pentru meciurile de pe teren propriu ale lui FC Argeş

👤Scris de Elena Popa 🕔01.Sep 2017 Citit de 286 ori Sursa: ZIARULPROFIT

Fanii echipei FC Argeş au primit o veste excelentă. Începând de astăzi, conducerea clubului a pus în vânzare abonamentele pentru viitoarea stagiune, primul sezon de Liga a II-a după patru ani pentru gruparea din Trivale. Acestea vor putea fi procurate de la sediul clubului situat în cartierul Prundu, Bulevardul Petrochimiștilor, nr. 29, la fosta bază sportivă Arpechim. Programul caselor de bilete este următorul: Luni – Vineri, între orele 9-14, respectiv, 16-19. Prețul unui abonament pe tot sezonul competițional este de doar 19 lei!. Microbiștii își pot procura abonamente și în ziua amicalului cu Academica Clinceni, programat sâmbătă, 22 iulie 2017, ora 11, la stadionul Nicolae Dobrin. Casele de bilete de la stadion se vor deschide la ora 10. Piteștenii care doresc să-și cumpere abonamente trebuie să știe că acestea sunt nominale, iar în momentul achiziționării acestora trebuie să aibă asupra lor un act de identitate. Abonamentele sunt valabile la următoarele sectoare ale stadionului Nicolae Dobrin: Peluze, Tribuna 1 și Tribuna 2.

Articole Similare

Campionii României vor merge în 2.500 de şcoli pentru a-i motiva pe copii să participe la competiţiile sportive

Campionii României vor merge în 2.500 de şcoli pentru a-i motiva pe copii să participe la competiţiile sportive

Ministrul Sportului, Marius Dunca, a lansat, vineri, în prezenţa unor campioni olimpici, mondiali şi europeni,

Primele fotografii apărute în presa internaţională cu Simona Halep şi Radu Barbu. În ce ipostaze au fost surprinşi cei doi îndrăgostiţi

Primele fotografii apărute în presa internaţională cu Simona Halep şi Radu Barbu. În ce ipostaze au fost surprinşi cei doi îndrăgostiţi

Simona Halep îşi trăieşte la maximum vacanţa, după un sezon încheiat pe locul 1 mondial!

Fotbaliştii de la Bayern Munchen au dat gustul amar al dezamăgirii după meciul cu Wolfsburg, pe cel al berii, la Oktoberfest

Fotbaliştii de la Bayern Munchen au dat gustul amar al dezamăgirii după meciul cu Wolfsburg, pe cel al berii, la Oktoberfest

Jucătorii de la Bayern Munchen au trecut peste gustul amar al egalului 2-2 cu Wolfsburg,

Serena Williams a postat primele fotografii cu fetiţa ei, după ce a petrecut şase zile în spital din cauza complicaţiilor. Ce nume va purta…

Serena Williams a postat primele fotografii cu fetiţa ei, după ce a petrecut şase zile în spital din cauza complicaţiilor. Ce nume va purta…

Jucătoarea de tenis Serena Williams (35 de ani) a făcut publice primele imagini cu fiica

Un nou antrenor pentru CS Mioveni

Un nou antrenor pentru CS Mioveni

După un început de campionat ezitant, cu eșecuri asumate de fosta bancă tehnică,  CS Mioveni