Muntenia News | Homepage

Caz şocant în lumea fotbalului: Un arbitru de primă ligă conducea o reţea de pedofilie

👤Scris de David Dumitrescu 🕔03.Apr 2018 Citit de 83 ori Sursa: ZIARULPROFIT

Mai multe persoane au fost reţinute într-un dosar ce vizează o reţea de pedofilie, infractorii racolând victime cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani de la echipele de juniori ale clubului Independiente Buenos Aires, unul dintre cele mai puternice din lume.

Printre cei reţinuţi de anchetatori se află şi un arbitru asistent din prima ligă, Martin Bustos, acesta fiind privit ca liderul reţelei. „Fluieraşul” a fost acuzat de corupere de minori şi expulzat din fotbal de către şefii federaţiei argentiniene de fotbal, intermediarul fiind un jucător de 19 ani.

Fotbalistul a fost exclus de la Independiente, dar e cercetat în stare de libertate fiindcă se presupune că el a fost întâi o victimă a pedofililor.

Procurorii au anunţat că ancheta va fi extinsă, cei de la Independiente adresându-se poliţiştilor după ce un adolescent i s-a destăinuit psihologului clubului.

„Sunt convinsă că sunt şi alte cazuri şi că reţeaua nu acţiona numai la Independiente. Este posibil ca ei să fi operat şi la alte cluburi, dar şi în fotbalul amator”, a spus cea care instrumentează dosarul.

Articole Similare

CRAPĂ PSD ! Răzvan Burleanu A CÂȘTIGAT un nou mandat la șefia FRF

CRAPĂ PSD ! Răzvan Burleanu A CÂȘTIGAT un nou mandat la șefia FRF

Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la șefia FRF! Conform primelor informații, Burleanu l-a

E si Simona Halep? Echipa României pentru meciul de FedCup cu Elveția VEZI COMPONENŢA

E si Simona Halep? Echipa României pentru meciul de FedCup cu Elveția VEZI COMPONENŢA

Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător, a anunțat lotul cu care va aborda partida cu Elveția din barajul

Simona Halep, în pericol să piardă locul 1 mondial! Americanii anunţă apocalipsa în sezonul de zgură

Simona Halep, în pericol să piardă locul 1 mondial! Americanii anunţă apocalipsa în sezonul de zgură

Simona Halep speră să rămână lider mondial după următoarele turnee din calendar, disputate pe suprafaţa

Ce s-a întâmplat cu fata care călca pe urmele Simonei Halep! Povestea de Oscar a româncei care deţine recordul de titluri în 2018

Ce s-a întâmplat cu fata care călca pe urmele Simonei Halep! Povestea de Oscar a româncei care deţine recordul de titluri în 2018

O jucătoare fenomen promite să calce pe urmele Simonei Halep (26 de ani)! Tânăra Andreea

Becali a fost numit cel mai exuberant patron din fotbal: „E rasist, autoritar şi rebel!

Becali a fost numit cel mai exuberant patron din fotbal: „E rasist, autoritar şi rebel!

Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a fost declarat cel mai exuberant patron din fotbalul european, de