Muntenia News | Homepage

ZI CRUCIALĂ pentru MIRCEA DRĂGHICI ! Magistraţii decid astăzi: CONDAMNARE sau ACHITARE ?

👤Scris de Elena Popa 🕔22.Iun 2018 Citit de 79 ori Sursa: ZIARULPROFIT
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa miercuri o primă sentinţă în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie deputatul Mircea Drăghici, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă, transmite Agerpres.
La ultimul termen al procesului din 12 aprilie, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Constantin Nicolescu şi a lui Mircea Drăghici la câte şapte ani de închisoare cu executare, dar şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani.
În plus, procurorul a mai cerut atunci confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei.
Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, care precizau atunci, într-un comunicat, că prejudiciul total din dosar este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.
Deputatul PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.
Totodată, în dosar mai sunt judecate două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti, Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.
Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici.
„În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007 – 2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate – SC European Project Consulting SRL Bucureşti – în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale”, preciza DNA.
Încheierea contractelor a fost posibilă, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să îşi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală.
Din analizele efectuate în dosar reiese că infracţiunile săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110 de lei reprezentând paguba adusă celor 35 unităţi administrativ teritoriale comunale, CJ Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş. Suma respectivă reprezintă, totodată, şi un folos material obţinut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL Bucureşti.
În februarie 2015, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare într-un alt dosar legat de fraude cu fonduri europene, însă el a fost eliberat condiţionat în mai 2017.

Articole Similare

CURIOS sau DUBIOS ? Nimeni nu vrea să ocupe locul lui Kovesi la şefia DNA – Nicio candidatură până astăzi

CURIOS sau DUBIOS ? Nimeni nu vrea să ocupe locul lui Kovesi la şefia DNA – Nicio candidatură până astăzi

Ministul Justiției Tudorel Toader a declarat, luni, că până vineri nu s-a înscris nimeni la

CURIOS sau DUBIOS ? Nimeni nu vrea să ocupe locul lui Kovesi la şefia DNA – Nicio candidatură până astăzi

CURIOS sau DUBIOS ? Nimeni nu vrea să ocupe locul lui Kovesi la şefia DNA – Nicio candidatură până astăzi

Ministul Justiției Tudorel Toader a declarat, luni, că până vineri nu s-a înscris nimeni la

Alerta! Dragnea o forteaza pe Dancila sa adopte maine OUG de amnistie si gratiere

Alerta! Dragnea o forteaza pe Dancila sa adopte maine OUG de amnistie si gratiere

Surse oficiale, citate de g4media.ro, anunta ca liderul PSD, Liviu Dragnea,  forteaza ca OUG-ul pe amnistie

Șeful Corpului de Control al Ministerului Economiei, Felix Braniște, acuzat că a lovit o fată la un chef al tinerilor pesediști din Argeș !

Șeful Corpului de Control al Ministerului Economiei, Felix Braniște, acuzat că a lovit o fată la un chef al tinerilor pesediști din Argeș !

– Fata anunță ca va face plîngere penală după ce și-a scos certificat medico-legal A fost chef

GHINION! Nicuţ, Pendiuc, Nicolescu şi alţi primari nu primesc PENSII SPECIALE ! 

GHINION! Nicuţ, Pendiuc, Nicolescu şi alţi primari nu primesc PENSII SPECIALE ! 

– Alături de cei trei, alţi primari din Argeş nu pot primi aceste pensii pe