Muntenia News | Homepage

Legea gratierii ADOPTATA tacit !

👤Scris de Alexandru Stan 🕔28.Mai 2017 Citit de 109 ori Sursa: ZIARULPROFIT

LEGEA GRAŢIERII a fost adoptat tacit de Senat, aceasta fiind prima cameră sesizată. Proiectul va merge la Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz.

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că nu a primit raportul întocmit de Comisia juridică asupra Legii graţierii, neputând astfel să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege, care are marţi termen de adoptare tacită.

“Nu ştiu dacã o lăsăm aşa dar pânã în momentul de faţã de la Comsia Juridicã nu am primit raportul. Fãrã raport nu poate sã intre pe ordinea de zi a plenului”, a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

Grupul parlamentar al USR a cerut Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită.

“Grupul parlamentar USR a solicitat azi în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi astăzi sau mâine a legii, pentru a se evita adoptarea tacită. A fost o lege care s-a discutat foarte mult în Senat şi dorim să fie foarte clar cum votează partidele în această chestiune. Semnalele sunt contradictorii, pentru că chiar domnul Dragnea a spus că s-ar putea ca ea să nu mai fie oportună. Poziţia grupului USR este că grupul USR nu se opune graţierilor, ci graţierii corupţilor”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.

USR acuză coaliţia de guvernare că nu doreşte să dezbată proiectul în plenul Senatului, pentru că nu vrea să se pronunţe momentan asupra Legii graţierii.

“Răspunsul a fost că nu a venit raport de fond de la Comisia juridică. Am cerut, în această situaţie, introducerea pe ordinea de zi de mâine, sub rezerva primirii raportului de fond din partea comisiei juridice, dar nu ni s-a dat răspuns pe această chestiune. E clar că coaliţia PSD şi ALDE nu doresc dezbaterea legii în plenul Senatului şi doresc să evite să se pronunţe momentan pe această lege”, a mai spus Alexandrescu.

Articole Similare

NUMIRE POLITICĂ LA STAT: Deputatul Drăghici şi-a pus vecinul şi prietenul Gorunescu director la ABAAV

NUMIRE POLITICĂ LA STAT: Deputatul Drăghici şi-a pus vecinul şi prietenul Gorunescu director la ABAAV

– Vecin de nadejde, Gorunescu a muncit la greu la impresionanta si scumpa piscina a

Deputatul condamnat Cătălin Rădulescu în tabăra lui Grindeanu – RACOLEAZA PRIMARII PSD

Deputatul condamnat Cătălin Rădulescu în tabăra lui Grindeanu – RACOLEAZA PRIMARII PSD

Unul dintre primarii PSD din Arges a dezvaluit colegilor din PSD, vineri, la şedinţa partidului,

Liberalii din Argeş au mers cu echipa câştigătoare – L-au susţinut pe Orban

Liberalii din Argeş au mers cu echipa câştigătoare – L-au susţinut pe Orban

Ludovic Orban a devenit sambata, 17 iunie, noul presedinte al Partidului National Liberal (PNL), prin

Adrian Miutescu in conducerea centrala a PNL

Adrian Miutescu in conducerea centrala a PNL

În urma Congresului PNL, din 17 iunie 2017, a fost ales președinte al Partidului Național

NUCLEARA: Sorin Grindeanu își face propriul GUVERN – VEZI LISTA NOILOR MINIŞTRI

NUCLEARA: Sorin Grindeanu își face propriul GUVERN – VEZI LISTA NOILOR MINIŞTRI

Ceea ce era de aşteptat pare ca se va si intampla ! Realizatorul Tv Rareș