Muntenia News | Homepage

S-a dat LEGE – Funcționarii publici care au fost trimiși în judecată să rămână în funcții

👤Scris de Alexandru Stan 🕔15.Noi 2017 Citit de 28 ori Sursa: ZIARULPROFIT

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 14 noiembrie, cu 170 de voturi “pentru”, 93 “împotrivă” şi şapte abţineri, proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, menţinând abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu, informează Agerpres.

Una dintre modificări va permite funcționarilor publici trimiși în judecată, inclusiv pentru fapte de corupție, să rămână în funcții, fiind eliminată posibilitatea suspendării lor. În plus, funcționarii publici deja suspendați din funcție în momentul trimiterii în judecată își vor relua activitatea în 30 de zile după intrarea în vigoare a legii.

Camera Deputaţilor a respins, astfel, obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis, conţinute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect adoptat iniţial de Parlament în iunie 2016.

Articole Similare

ACUM! EXPLOZIE intr-un restaurant din Pitesti

ACUM! EXPLOZIE intr-un restaurant din Pitesti

O butelie a explodat in urma cu scurt timp in incinta restaurantului Vera din Pitesti,

Expozitie inedita – Lucrari din cioburi la Muzeul Municipal

Expozitie inedita – Lucrari din cioburi la Muzeul Municipal

Expozitie inedita in aceasta dupa amiaza la Curtea de Arges, mai exact la Muzeul Municipal. Lidia

Explozie in restaurant – Victime preluate de ambulante

Explozie in restaurant – Victime preluate de ambulante

Desi nu a fost urmata de incendiu, explozia unei butelii in restaurantul Vera din Pitesti

MASCATII si JANDARMII peste HOTII de curent electric

MASCATII si JANDARMII peste HOTII de curent electric

Efective din cadrul Detaşamentului 1 Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat în

RADARE in Arges – Vezi unde sunt amplasate!

RADARE in Arges – Vezi unde sunt amplasate!

Excesul de viteză și alte abateri ale participanților la trafic, în atenția polițiștilor din Dâmbovița