Muntenia News | Homepage

MAGISTRATII AU DECIS! Ce pedepse au primit Curpaş şi Dincuţă in dosarul politistilor agresati !

👤Scris de Bianca Serban 🕔20.Mar 2018 Citit de 110 ori Sursa: ZIARULPROFIT

Punct final, saptamana trecuta, a dosarului care a facut valva la Curtea de Arges si nu numai. Vorbim de incidentul in care, la inceputul lui 2016, doi politisti din Curtea de Arges au fost batuti in plin centrul orasului. Aflaţi în misiune, şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Curtea de Argeş, subcomisarul Laurenţiu Iordache, şi agentul principal Cornel Oprescu au fost bătuţi în parcarea Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş. La mai bine doi ani de la acel incident, magistrații Curții de Apel Pitești au dat verdictul definitiv, asta dupa ce dosarul se judecase, pe fond, la Judecatoria Rm. Valcea. Condamnarile date in prima instanta au fost reevaluate si s-au modificat pedepsele date celor doi de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Astfel, conform deciziei finale a Curtii de Apel Pitesti, lui Constantin Dincuță i s-a redus pedeapsa de la 2 ani și 2 luni de închisoare la 1 an și 8 luni de închisoare, la care se adaugă restul de 1.197 de zile de închisoare dintr-o altă condamnare. In ce privește condamnarea lui Mucenic Curpaș, magistratii au modificat-o suprinzator, mai axact, pedeapsa de 1 ani și 6 luni de închisoare cu executare a fost suspendată, cu un termen de supraveghere de 4 ani. Impotriva deciziei data zilele trecute nu mai exista caloe de atac, aceasta fiind definitiva. Reamintim ca, in primă instanță, în iunie 2017, Constantin Dincuță și Mucenic Curpaș au fost condamnați de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea la închisoare cu executare, Curpaș trebuind să plătească și despăgubiri de aproape 50.000 lei vechi celor două victime. După un an și jumătate de procese, Constantin Dincuță a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare, pedeapsă la care se vor mai adăuga 1.197 zile închisoare dintr-un rest de pedeapsă neexecutat pentru o altă condamnare din 2015. În ceea ce îl privește pe Mucenic Curpaș, acesta a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Instanța l-a obligat pe Constantin Dincuță la plata a 17.500 lei despăgubiri către Laurențiu Iordache și 30.500 lei către Cornel Oprescu. Sentința a fost însă atacată cu apel de către cei doi și procesul a ajuns la Curtea de Apel Pitești.

IATA DECIZIA FINALA A CURTII DE APEL PITESTI

Admite apelurile declarate de inculpaţii Dincuţă Constantin Cosmin şi Curpaş Mucenic , împotriva sentinţei penale nr. 315 din 27.06.2017 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul 251/216/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: 1.Face aplicarea art.19 al.1 din Legea nr.682/2002 faţă de inculpatul Dincuţă Constantin Cosmin. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Dincuţă Constantin Cosmin în pedepse componente, înlăturând sporul. Reduce pedepsele aplicate inculpatului Dincuţă Constantin Cosmin, astfel: – de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj (parte vătămată Iordache Laurenţiu Georgian); – de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj (parte vătămată Oprescu Cornel); – de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. În baza art.38 al.1,2 Cod penal, art.39 al.1 lit.b, art.43 al.2 Cod penal contopeşte pedepsele şi aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul Dincuţă Constantin Cosmin având de executat 1 an şi 8 luni închisoare, la care se adaugă restul de 1197 zile închisoare, în total: 1 an 8 luni şi 1197 zile. Deduce prevenţia inculpatului Dincuţă Constantin Cosmin la zi. 2. Înlătură aplicarea art.60 Cod penal faţă de inculpatul Curpaş Mucenic. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Curpaş Mucenic e obligat să respecte măsurile prevăzute de art.93 al.1 lit.a)-e) Cod penal, respectiv: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă . Impune inculpatului şi obligaţia prev. de art.93 al.2 lit.b Cod penal, să frecventeze un program de reintegrare socială. Impune inculpatului obligaţía prev. de art.93 al.3 Cod penal, de a presta 80 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Curtea de Argeş sau Consiliul Judeţean Curtea de Argeş. Atrage atenţia inculpatului Curpaş Mucenic asupra dispoziţiilor art.96 C.p. În baza art.241 al.1 lit.c Cod procedură penală, constată încetată măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Curpaş Mucenic. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de 130 lei pentru fiecare inculpat se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 
Document: Hotarâre  293/2018  15.03.2018

Articole Similare

ATENŢIE! Fără curent electric la Curtea de Argeş şi Valea Iaşului – VEZI ORELE ŞI STRAZILE

ATENŢIE! Fără curent electric la Curtea de Argeş şi Valea Iaşului – VEZI ORELE ŞI STRAZILE

Reprezentanţii CEZ Argeş anunţă că furnizarea curentului electric va fi oprită astăzi in Curtea de

DOCUMENT 24.000 de firme bulversate! Guvernul se pregătește să amâne din nou mutarea firmelor mijlocii de la regionalele Fiscului la județ

DOCUMENT 24.000 de firme bulversate! Guvernul se pregătește să amâne din nou mutarea firmelor mijlocii de la regionalele Fiscului la județ

Firmele din categoria contribuabililor mijlocii, respectiv aproximativ 24.000 de societăți, vor fi transferate de la

TITULARIZARE 2018 Au fost AFIŞATE notele obţinute de profesori la examen VEZI REZULTATE DIN ARGEŞ

TITULARIZARE 2018 Au fost AFIŞATE notele obţinute de profesori la examen VEZI REZULTATE DIN ARGEŞ

Rezultatele examenului de titularizare au fost afişate, marţi, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul

La doar 12 ani a furat o vioară si s-a ales cu dosar penal

La doar 12 ani a furat o vioară si s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au identificat un minor, de 12 ani, din Câmpulung,

La doar 12 ani a furat o vioară si s-a ales cu dosar penal

La doar 12 ani a furat o vioară si s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au identificat un minor, de 12 ani, din Câmpulung,

Cele mai citite