Muntenia News | Homepage

DE SEZON! Cum cureti si dezgheti RAPID MASINA de zăpadă fără să zgârii vopseaua

👤Scris de Gica Petrescu 🕔17.Ian 2018 Citit de 70 ori Sursa: ZIARULPROFIT

Iarna a venit în cele din urmă şi în România, cu tot cu problemele pe care le aduce anotimpul friguros.

Majoritatea celor care aleg să își deszăpezească maşinile folosesc pentru îndepărtarea stratului de nea un făraş de plastic sau o perie. Sau ambele accesorii în același timp. Pentru cei mai leneși sau mai grijulii șoferi, există o alternativă. Astfel, dotat cu îndemânare și o suflantă de frunze, orice șofer doritor poate da jos zăpada de pe mașină în doar câteva minute.

Curăţă zăpada cu un făraş de plastic

Majoritatea celor care au ieşit deja să-şi deszăpezească maşinile folosesc pentru îndepărtarea zăpezii un făraş de plastic. Însă dacă nu eşti atent, s-ar putea să zgârii vopseaua sau chiar să deteriorezi caroseria. Este recomandat să foloseşti făraşul doar când stratul de zăpadă este mare.

Foloseşte o perie moale

Ai îndepărtat zăpada până când aceasta a ajuns ­într-un strat foarte subţire. Ţi-e teamă să mai foloseşti făraşul pentru că ai putea lovi cu el, din greşeală, maşina.

Acum este cazul să te foloseşti de o măturică sau de o perie cu peri moi. Curăţă plăcuţa de înmatriculare, farurile, oglinzile, curăţă parbrizul, geamurile şi luneta.

Spray antiîngheţ pentru chedere

Zăpada este curăţată, dar acum eşti pus în faţa unei noi provocări. Stratul de gheaţă acoperă maşina aproape în întregime!

Dacă portierele nu se deschid, înseamnă că au îngheţat chederele aşa că nu te apuca să tragi de ele. Dacă stratul de gheaţă este gros, foloseşte un spray pentru dezgheţ. Aplică din abundenţă pe toate componentele din cauciuc sau plastic ale maşinii.

Scoate gheaţa cu sare sau spirt

Dacă stratul de gheaţă depus pe parbriz, geamuri şi lunetă este foarte gros nu încerca să foloseşti racleta. Aruncă o mână de sare grunjoasă, iar stratul de gheaţă se va topi în câteva minute.

O variantă mai rapidă este lichidul de parbriz amestecat cu spirt. Toarnă lichidul pe parbriz şi îndepărtează pojghiţa cu ajutorul racletei. Evită să foloseşti lichide fierbinţi sau calde. Geamurile se pot sparge din cauza şocului termic.

Reţetă pentru parbriz şi oglinzi

Aceasta este o soluţie excelentă pentru a-ţi păstra geamurile, parbrizul şi oglinzile curate în vreme de iarnă.

Amestecă trei ceşti de oţet cu o ceaşcă de apă într-un vas. Înmuiaţi o cârpă în soluţie şi stoarce-o uşor.

Şterge toate suprafeţele din sticlă inclusiv parbrizul, geamurile laterale şi oglinzile.

Reaplică soluţia de mai multe ori pe parcursul lunilor friguroase.

Dacă soarele străluceşte, lasă maşina afară astfel încât soarele să bată direct pe parbriz pentru a-l încălzi.

Asigură-te că geamurile şi oglinzile sunt curate înainte de a aplica soluţia.

Nu aplica soluţia afară când temperatură este sub 0°C deoarece este posibil ca geamul să se crape.

Nu folosiţi apă caldă.

Soluţii din casă pentru îndepărtarea poleiului

Nisipul antiderapant – se împrăştie după curăţarea în prealabil a zăpezii; acesta trebuie să fie curat, aspru, fără impurităţi din argilă;

Sarea – se vor folosi atât particule fine, cât şi grunjoase de până la 7 mm; efectul acesteia este resimţit până la temperatura minimă de – 9˚C;

Mălaiul – nu topeşte gheaţa, dar asigură aderenţă îan timpul mersului;

Alcoolul – acesta topeşte zăpada şi face mai uşoară desprinderea gheţii;

Oţetul alb – acidul din oţet împiedică formarea gheţii;

Ţurţurii se pot topi cu ajutorul unei lămpi cu benzină de mici dimensiuni;

Magnet mic pe care să-l aşezi pe orificiul încuietorii înainte ca gheaţa să se formeze;

Vaselina este utilă atunci când yalele au îngheţat;

Sprayuri speciale pentru dezgheţ – acestea conţin o substanţă care facilitează ungerea încuietorii. Atenţie însă, sprayurile pentru dezgheţat nu trebuie folosite în apropierea focului.

«Zăpada îngheţată deformează plafonul»

Din cauza greutăţii zăpezii în­gheţate, în cazul în care aceasta s-a depus într-un strat extrem de gros, s-ar pu­tea să se deformeze plafonul maşinii. Dacă stratul de zăpadă nu este îngheţat, nu există nici un pericol. Explicaţia este simplă.

Caroseria se poate deforma doar în cazul în care într-un anumit loc apasă o greutate mai mare decât în alte zone. Cu alte cuvinte, zăpada trebuie să fie îngheţată pentru a cântări mai mult şi dispusă neuniform.

Stratul de gheaţă depus pe maşină afectează lacul pentru vopsea. În timp, acesta se va crăpa şi se va exfolia. Astfel, va fi afectată şi vopseaua care va deveni mată.

Spray-urile antiîngheţ sunt eficiente doar pentru stratul subţire de gheaţă. Acestea sunt recomandate doar în cazul în care parbrizul, luneta şi geamurile sunt acoperite de o pojghiţă foarte fină de gheaţă, de până la 2 milimetri. Dacă stratul este mai gros, aceste soluţii sunt ineficiente.

Maşinile care sunt parcate la stradă sunt cele mai afectate de zăpadă şi gheaţă sunt şi cele mai avariate. Utilajele folosite de drumari pentru deszăpezire aruncă gheaţă, zăpadă amestecată cu pietricele, bucăţi mici de asfalt, nisip şi alte impurităţi peste maşinile parcate. Este recomandat să îţi iei cât mai repede maşina de lângă drum!

Articole Similare

Barbat gasit spanzurat in podul casei

Barbat gasit spanzurat in podul casei

Descoperire macabra in aceasta dimineata ! Un barbat si-a gasit fratele spanzurat in podul casei

Daca nu se duce PNL la doctor, vine doctorul la PNL – Medicul Fratoiaca s-a alaturat liberalilor

Daca nu se duce PNL la doctor, vine doctorul la PNL – Medicul Fratoiaca s-a alaturat liberalilor

Opozitia din Arges se consolideaza cu noi oameni proveniti …tot din randurile opozitiei. Liderul liberalilor

S-A STABILIT ! Ai masina ? Uite ce date ale mașinilor vor apărea în registrul naţional al șoferilor și proprietarilor

S-A STABILIT ! Ai masina ? Uite ce date ale mașinilor vor apărea în registrul naţional al șoferilor și proprietarilor

Lista datelor mașinilor ce vor fi incluse în registrul național în care mai figurează informațiile

Militar argeșean mort în Afganistan – Soarta cruntă pentru Florin Bădiceanu

Militar argeșean mort în Afganistan – Soarta cruntă pentru Florin Bădiceanu

Astăzi, 23 februarie, se implinesc 8 ani de la trecerea in nefiinta a sublocotenentului Florin

Tudor Gheorghe, super concert la Pitești

Tudor Gheorghe, super concert la Pitești

Argeșenii sunt așteptați pe 29 martie 2018, de la ora 19 la Casa de Cultură